Cand eram mica, bunica imi spunea despre unele familii: sunt niste oameni uriciosi, nu au copii. Nu intelegeam legatura dintre aceste doua aspecte. De ce asocia aceste doua idei, care nu pareau sa aiba nimic in comun? In timp am intalnit in calea mea tot felul de oameni: mai veseli, mai tristi, mai corecti, mai oportunisti, mai calzi, mai distanti, mai buni si mai rai. Fiecare ascunde o poveste! M-am convins de atat de multe ori ca nu exista om fara secrete si nu exista familie fara probleme. Diferenta o face felul in care fiecare dintre noi stie sa fie discret si sa isi pastreze viata personala in familie.
Prin familie nu ma refer aici la cei de care suntem legati printr-un grad de rudenie, ci la cei de care ne simtim legati sufleteste. Sotul meu, parintii mei, bunicii si altii fac parte din familia mea, nu doar pentru ca imi sunt rude, ci pentru ca asa ii simt eu. Dar si pritenii mei fac parte din familia mea, pentru ca si-au castigat un loc acolo in sufletul meu. Motanul de afara, care tocmai a batut cu coada la usa sa ma anunte ca a sosit acasa si ii este foame, face parte tot din familia mea la fel ca toate animalutele pe care le-am avut vreodata. Toti acestia sunt persoane in care am incredere, pe care stiu ca pot sa ma bazez. Unora le impartasesc secrete, altora le sunt eu confidenta, fiecare isi are un rol in viata mea, si vreau sa cred ca eu am un rol in viata fiecaruia dintre ei. Cred cu tarie ca acesti oameni contribuie zi de zi la felul meu de a fi. Unii sunt mai buni, altii mai rai, dar pe cei dragi ii acceptam si cu bune si cu rele.
Ce ne face sa fim mai buni sau mai rai? Cred ca foarte multe lucruri, unele de care suntem constienti, altele de care nu suntem. Cert este ca nu tine doar de caracterul nostru faptul ca o intamplare ne face mai buni, sau mai rai, tine de acea intamplare in sine. Inima cea mai impietrita tot zambeste la ceva.
Ati vazut vreodata fata unei tinere mamici? Cu siguranta ati vazut, dar ati observat? In acele noua luni de sarcina intampina multe dificultati, trece si prin durerile nasterii, este si arata extrem de obosita, dar totusi pe chipul ei se citeste ceva. O seninatate si o bucurie, care te intrebi de unde provine? Dar bucuria de pe fata acelor parinti care se bucura de bucuria copiiilor lor ati observat-o? Intalnirea cu aceasta inocenta probabil ca ne reaminteste de propria-ne inocenta, cand eram ca ei. Si poate ca avem nevoie sa ni reamintesca de ea periodic, si cum mai bine daca nu chiar prin exemplu.
Acum o inteleg pe bunica, si spun si eu la randul meu ca oamenii care nu au copii sunt mai uriciosi. Nu au avut parte de acea duiosie pe care doar zambetul unui copil ti-o poate oferi. Sa muncesti pentru tine este ceva de la sine inteles, dar sa iti dedici viata si munca unei alte fiinte aceasta te face nobil. Sa sti ca la sfarsitul unei zile de munca, oricat ai fi de obosit, acasa te asteapta un suflet cristalin, care nu are griji, trebuie sa fie atat de eliberator. Si cred ca un sentiment ca acesta se pastreaza undeva in suflet pentru toata viata.
Am vazut oameni care nici nu isi doresc sa aiba copii. Ce spune acest lucru despre ei? Cu siguranta multe, dar in primul rand ca sunt egoisti. Ceea ce nu realizeaza ei este ca sunt egoisti cu ei insisi. Se priveaza de niste bucurii care nu pot fi compensate cu nimic. Ei cred ca isi fac un bine, ca asa au mai mult timp, mai multe resurse financiare pentru ei. Isi gasesc scuze cum ca "nu ar fi buni de parinti". Cred ca nu exista asa ceva. Oricine poate fi un bun parinte daca se lasa in voia gingasiei copiiilor, iar acele asa zise avantaje pe care le are lipsa copiiilor nu sunt suficiente pentru o viata implinita.
Imi doresc ca fiecare dintre noi sa revedem si sa observam aceasta gingasie la copii, ai nostrii sau ai altora. Astfel o sa ne pastram sufletul cat mai aproape de inocenta propriei noastre copilarii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu