Nevoia de socializare

Nu ai cont de Facebook? E ca si cum nu ai exista! Aceasta a fost sentinta irevocabila din partea unor tineri de 26 de ani cand un prieten de-al lor le-a spus ca nu are cont de Facebook. De unde aceasta necesitate de a fi online? De cand relatia cu prietenii sau familia ne este definita de conturile de pe retelele de socializare? Zilele trecute citeam o stire: "70% dintre parinti comunica pe retele de socializare cu copiii lor". Am ajuns sa ne apropiem atat de mult unii de altii in mediul virtual si ne-am indepartat dramatic in viata reala.

Parca traim doua vieti paralele: una in mediul virtual, unde suntem curajosi, indrazneti, comunicativi, si una in mediul real in care nu stim sa vorbim, nu stim sa ne comportam. Si cu cat devenim mai populari in acea viata virtuala, cu atat suntem mai insipizi in viata reala. Ajungem niste persoane antisociale si ne ascundem in spatele tehnologiei. Ne alteram imaginea reala pentru a crea ceea ce am crede ca este o imagine virtuala perfecta, fugim de noi. Suntem nemultumiti de cine suntem si in loc sa devenim asa cum ne-am placea sa ne vedem, investim atat de mult timp intr-o imagine photoshopata, care oricum nu se distinge din multitudinea de falsitati. Vrem sa fim toti la fel de frumosi, bogati, populari, si am uitat ca diversitatea are frumusetea ei si ca prin diversitate ne evidentiem.

De cate ori nu vi s-a intamplat sa va intalniti pe strada cu o persoana cu care pe retele de socializare comunicati perfect, dar fata in fata nu stiti ce sa va spuneti? Sau chiar sa nu va salutati pe strada? Si eu cred ca retele de socializare au farmecul lor, imi place sa vad unde mai merge lumea in concediu, sa aflu ce evenimente urmeaza sau am ratat saptamana asta, sa vad ce frumoasa a fost o cunostinta indepartata mireasa. Dar nu ma intereseaza ce au mancat la micul dejun, pranz si cina, sau alte lucruri personale. Tine de finete si eleganta sa pastrezi unele lucruri pentru tine.

Sa fiu eu de vina ca nu ma incadrez in societatea asta modernizata? Daca trebuie sa imi fac publica identitatea si sa pun lumea la curent cu tot ceea ce fac, atunci nu vreau sa ma incadrez in aceasta societate. Sunt convinsa ca multa lume gandeste la fel ca mine, asa ca am un alt mediu in care pot sa ma incadrez.

Cum s-a ajuns aici? Prea multa libertate? Prea mult dezinteres? Grija parintilor nu mai este sa isi educe copiii si sa ii invete diferenta dintre bine si rau, grija lor este sa le ofere tot ceea ce au nevoie, tot ceea ce ei nu au avut cand au fost copii. Si noi am fost copii, si noi am fost suparati ca nu primim acea jucarie scumpa, dar ne-am adaptat: am invatat sa desenam acea jucarie, sa ne facem singuri o tastatura imaginara si un ecran din carton astfel incat sa avem un laptop, "sa ne prefacem", "sa zicem ca". Si astfel ne-am dezvoltat imaginatia, talentele si am invatat, am ajuns mari si nu am ramas in criza lipsei unei jucarii.

Asa ca dau si eu o sentinta irevocabila, spusa de multi altii: parinti, voi sunteti principalii vinovati! Iar apoi voi profesori sunteti imediat urmatorii! Adultii au puterea de a explica de ce asa si de ce nu asa, dar in schimb unii traiesc intr-un egoism continuu. Parintii isi satisfac niste bucurii de care au dus lipsa ca si copii, iar profesorii in spatele argumentelor salariilor mici si a unui minister care nu face niciodata suficient, isi fac meseria si pleaca acasa. Nu pot sa nu amintesc si de rezoltatele dezastruoase de la BAC din fiecare an. In fiecare an se dau subiecte tot mai usoare, si paradoxal, se iau tot mai multe note mici. Sunt acei copii care muncesc si se dedica studiului, care sunt de laudat, iar parintii acestora dovedesc ce oameni extraordinari sunt. Dar din pacate punem accentul tot pe cei care nu invata, care au alte griji mult mai importante: petrecerile, masinile, telefoanele, vacantele, banii. Cei care depun un efort pentru ca isi doresc sa ajunga undeva pe propriile forte sunt priviti ca niste specimene ciudate. Spre surprinderea voastra dragi tineri petrecareti, si cei studiosi se distreaza. Si ei stiu ce inseamna o petrecere, un iubit sau o iubita, nopti petrecute pana dimineata, dar le administreaza cu masura. Au un echilibru in ceea ce fac pentru ca asa au fost invatati. Si parintii lor isi doresc pentru ei mai mult, dar ii invata cum sa obtina asta, nu le pun totul pe tava.

In timp am invatat ca in scoala nu mi s-a cerut corect ceea ce trebuie sa invat. Nu intelegeam la ce o sa imi foloseasca integralele sau formulele chimice. Acum inteleg si imi pare foarte rau ca nu mi s-a explicat atunci, ca sa le invat mult mai bine. Da, sistemul este prost gandit, dar sistemul nu a aparut de la sine si nici nu este fix. Oamenii l-au creat si oamenii il pot si schimba. Doar ca este nevoie de oameni cu vointa, oameni de caracter, nu oameni ascunsi in spatele unei imagini virtuale false. Sunt convinsa ca mai exista astfel de oameni, si cred ca atunci cand se vor afirma din societatea aceasta superficiala lumea va fi mai buna.