In sala de judecata

Ieri am fost pentru prima data intr-o sala de judecata, ca sa insotesc pe cineva. Primul sentiment care m-a incercat in acea camera mare, rece si cu oameni necunoscuti, a fost de frica: ce as face daca as ajunge eu sa ma judec cu cineva? A fost un sentiment urat, care, desi a durat doar cateva secunde, m-a pus pe ganduri.

Am stat acolo 2 ore si am auzit tot felul de motive de judecata: doua familii isi disputau 7mp2 de teren, altii isi disputau mosteniri, altii se judecau cu compania de apa. Majoritatea motivelor mi se pareau absurde. Erau probleme pe care niste copii le-ar putea rezolva cu usurinta pe terenul de joaca, dar niste oameni maturi nu le pot rezolva. Si ma intreb de ce? Sa fie orgoliul atat de mare incat sa nu fi dispus sa discuti cu vecinul tau, sau cu familia ta si sa preferi sa discute niste persoane straine in numele tau? Sau sa fie de vina neputinta noastra de a comunica? Chiar atat de mare sa fie handicapul acesta? Ne este atat de greu sa comunicam, sa il ascultam pe celalalt si sa ne facem auziti?

In sala erau 3 judecatoare: presedinta si inca doua consiliere. Trei doamne care stau zilnic sa citeasca si sa asculte problemele altora pentru a dau sentinte. Privirea lor ma facea sa cred ca sunt satule de atatea
discutii si probleme. Spre surprinderea mea, erau pregatite pentru fiecare caz foarte bine. Dar totodata, mi se parea ca presedinta vorbea prea sofisticat. Spunea concluziile pentru a consemna ceea ce se intampla, dar nu cred ca, in afara de avocati, intelegea multa lume ce spunea ea. Cum sa lasi pe cineva sa vorbeasca in numele tau, mai ales sa spuna ceva ce tu nu intelegi? Intelege avocatul tau, da, dar si acel avocat este un strain, nu este implicat in problema ta, nu traieste ceea ce traiesti tu ca sa cunoasca exact situtia. El vorbeste obiectiv, din punct de vedere legal, dar tu daca ai vorbi, ai vorbi din suflet.

Avocatii de ieri au fost de doua feluri: unii foarte impatimiti, care isi sustineau cu tarie cazul, putini de altfel, si altii care insuruiau niste legi, fara sa spuna nimic de fapt. Probabil ca in contextul lor juridic avocatii si instanta se intelegeau, dar cred ca noi ca si oameni putem mai mult de atat. Ne coordonam societatea dupa niste legi scrise, unele foarte bine gandite, altele...mai bine nu spun nimic despre ele, dar ne putem coordona si dupa legi morale nescrise. A spus la un moment dat un avocat ca "nimeni nu poate dovedi lipsa de moralitate, si ca este o jignire fata de clientul sau sa fie numit imoral". Da, in contextul unor legi exacte, nu poti defini moralitatea si imoralitatea, nu poti sa le folosesti ca si argument.

Dupa cateva astfel de cazuri, impulsul a fost: ma fac mediator. Ati auzit cu siguranta de mediatori, o moda in strainatate care in ultimul timp a prins si la noi. Medierea este pasul premergator judecatii si instantei. In unele tari este obligatorie; mai intai incerci medierea si abia apoi ajungi la judecata. Asta pentru a asigura calitatea proceselor, pentru a face un proces doar din problemele grave. Mediatorul asista discutia dintre parti, fiind impartial, incercand sa ii conduca spre o solutie de mijloc, spre o impacare. In consecinta sunt, totusi, niste oameni straini, niste institutii care ne rezolve conflictele, niste oameni care ne ajute sa ne expunem problemele. Oricum, este de preferat asta, in loc sa ajungi intr-o sala de judecata.

M-a mai incercat un sentiment trist si anume ca actionam de parca am fi intr-un joc de strategie, in care jucam mecanic. Recent am descoperit un joc nou de strategie, Citadelle. Este frumos, interesant la inceput, dar dupa cateva runde de joc, devine mecanic, devine o rutina. Acelasi sentiment l-am avut ieri in sala de judecata: judecatoarele vorbeau mecanic, cazurile mergeau ca pe banda rulanta, oamenii implicati nu intelegeau 90% din ce vorbeau oamenii justitiei despre ei. Asa am realizat, din nou, ca ne traim multe momente ale vietii mecanic. Lasam sa treaca pe langa noi viata, fara sa o traim. Grijile de zi cu zi ne impiedica sa simtim viata din noi. Ne complicam prea mult, traim simplist dau nu simplu. Cum ar fi sa ne facem timp sa simtim si sa traim viata, si sa nu ii lasam pe altii sa vorbeasca pentru noi, sa aleaga pentru noi?

Am iesit ingandurata de acolo, compatimind pe cei care erau acolo pentru un proces, dar si furioasa pe cei care initiasera procesele. Stiu ca exista cazuri in care nu ai alta solutie decat sa apelezi la justitie, Dar cu siguranta de cele mai multe ori daca am sta si am discuta intre noi, ca oameni ce suntem, am economisi timp si bani pierduti, si am deveni valorosi unii in ochii celorlalti, pentru intelepciunea si intelegerea de care am da dovada.

Va indemn sa va ganditi, nu de douaori, de o suta de ori inainte de a alege aceasta cale a tribunalului. Incercati sa rezolvati problemele civilizat, dar in familie, intre vecini. Dati o sansa celui cu care sunteti in conflict, ascultati-l si vorbiti cu el, si va asigur ca va veti surprinde unul pe celalalt.